Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BLANC1 s. n. 1. Piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLANC2, blancuri, s. n. Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. – Din fr. blanc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLANC1 s.n. 1. Piele tăbăcită vegetal, colorată sau cu fața naturală, folosită pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. Fâșie de material insensibil care apără capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. [< germ. Blank].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BLANC2 s.n. 1. (Poligr.) Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. Pauză albă și tremurătoare care apare uneori la emisiunile de televiziune, dând senzația că „s-a rupt filmul”. [< fr. blanc].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BLANC1 s. n. 1. piele tăbăcită, suplă și elastică, (colorată) pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. fâșie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. (< germ. Blank)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BLANC2 s. n. 1. spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări. 3. pauză albă și tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv. (< fr. blanc)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BLANC s. (TIPOGR.) albitură. (~ul completează spațiile albe dintre cuvinte.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
blanc (piele tăbăcită, material insensibil) s. n., pl. bláncuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
blanc (spațiu alb) s. n., pl. bláncuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
blanc, -ă adj. (sas. blank, neted). Care cîntărește cît trebuĭe (vorbind de banĭ): galbenĭ blancĭ. S.n. Pele tăbăcită lăsată la culoarea naturală: un toc de pistol de blanc, nu negru. Adv. În întregime: la alegerĭ a ĭeșit blanc lista luĭ Popescu.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BLANC [blã], Louis (1860-1903), arhitect elvețian stabilit în România. În spiritul Renașterii franceze, a elaborat planurile pentru clădirea Facultății de Medicină, a institutului „V. Babeș” din București, a Universității din Iași.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
BLANC (RAS EL-BIAD), cel mai nordic cap al Africii, la N de Bizerta (Tunisia), situat la 37º20’ lat. N și 9º51’ long. E.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
BLANC [blã], Louis (1811-1882), istoric și om politic francez. Socialist utopist. Membru al guvernului provizoriu în 1848; inițiatorul „Atelierelor naționale”.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
BLANCO (BLANC), cap pe coasta de V a Africii (Mauritania) la S de Nouadhibou (20º46’ lat. N, 17º03’ long. V).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CHAMONIX-MONT BLANC [șamoní mõ blã], localit. în E Franței, la poalele Alpilor Savoiei; 9,3 mii loc. (1982). Mare centru de sporturi de iarnă. Locul de desfășurare a primei olimpiade de iarnă (1924).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)