Dex bleandă

BLEÁNDĂ¹, blende, s. f. (Pop.) Sperietoare de păsări. ♦ Epitet pentru o persoană fără energie, molâie, bleagă. – Et. nec.

BLEÁNDĂ², blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrânceală, brânci. ♦ Tiflă. – Et. nec.

BLEÁNDĂ¹, blende, s. f. (Reg.) Momâie, sperietoare. ♦ Termen injurios pentru oamenii lipsiți de energie; bleg, nătâng.

BLEÁNDĂ², blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrânceală. ♦ Tiflă. – Postverbal al lui blendi (puțin folosit).

BLEÁNDĂ s. v. brânci, ghiont, izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură, tiflă.

bleándă (blénde), s. f. – 1. Obiect flasc, masă informă și fără consistență. – 2. Leneș, bleg, molîu; persoană greoaie în mișcări. – 3. Palmă, lovitură. – 4. Uliu. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181), cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o rădăcină sl., cf. sl. bledynŭ „leneș” de la bledovati „a nu face nimic”, rut. blendati (Byhan, JB, IV, 304), sb. blendak „tont”. – Der. blend(ăr)ău, (var. blendoi), s. n. (masă informă); bleancă, s. f. (gură, cioc), cf. fleancă; blendi, vb. (a împinge, a îmbrînci, a arunca), pe care DAR și Candrea îl derivă de la rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecări, a trăncăni); blenderi, vb. (a mișca picioarele).

bleándă (sperietoare, brânci) s. f., g.-d. art. bléndei; pl. blénde

bleándă f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecărie, rus. bleadĭ, fleoarță și germ. blid, orb, blende, ochelari la caĭ. Cp. cu tiflă). Palmă, izbitură (Mold.): a da cuĭva o bleandă. Femeĭe proastă, om prost: a căzut jos ca o bleandă (V. fleandură). Sperietoare de păsărĭ. Un fel de șoĭm foarte mic numit și blendăŭ (falco áesalon).

BLEÁNDĂ blénde f. pop. 1) Sperietoare de păsări. 2) Pasăre molâie, jigărită. 3) Izbitură violentă; îmbrâncitură. ◊ A da blende a îmbrânci. /Orig. nec.