BLEASC s. v. spirit, suflet.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bleasc s.m. (reg.) 1. suflet de animal. 2. grai, vorbă. 3. salivă, bale.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
bleasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. blĭeskŭ, blĭskŭ, fulger, sclipire. V. bleștesc, lișteav). Vest orĭ nord. Rar. Suflet (de animal). a-țĭ lăsa gura bleasc, a-țĭ lăsa gura apă, a-țĭ veni mare poftă de o mîncare. Adv. Arg. Plin, încărcat, împopoțonat: cu pĭeptu bleasc de medaliĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLEÁȘC interj. (se folosește pentru a imita zgomotul umbletului prin băltoace) Fleașc. /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul pe care îl face cineva când merge prin băltoace. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bleáșc interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink