BOBÓRNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunze cărnoase și cu flori albastre (Veronica beccabunga). – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BOBÓRNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă și găunoasă și cu flori albastre (Veronica beccabunga).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BOBÓRNIC s. (BOT.; Veronica beccabunga) șopârliță, (reg.) pribolnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bobórnic s. m., pl. bobórnici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bobórnic și bobóvnic m. (vsl. bobovnikŭ, d. bobovŭ, de bob, bobŭ, bob; sîrb. bobovnik, rus. bobóvnik). O plantă scrofulariacee cu florĭ albastre și fruct capsular care crește pin locurĭ băltoase (veronica [nu véro-] beccabunga).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BOBÓRNIC s. n. Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, înaltă de 10-60 cm, cu frunze opuse, flori albastre dispuse în racem și fructul o capsulă (Veronica beccabunga).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink