Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: boci (verb tranzitiv) , bocire (substantiv feminin)   
BOCÍRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci.V. boci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BOCÍRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BOCÍRE s. 1. v. jelire. 2. v. văitat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bocíre s. f., g.-d. art. bocírii; pl. bocíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete la înmormântarea cuiva. – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BOCÍ bocésc 1. tranz. (morți) A deplânge prin bocete, conform ritualului; a jeli. 2. intranz. 1) A plânge în hohote și cu vaiete. 2) A plânge un mort; a jeli. /<lat. boace
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge intens (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A plânge cu bocete după un mort; a jeli. – Din boace (puțin folosit, <lat. vox, vocis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BOCÍ vb. 1. a jeli, a jelui, a plânge. (A ~ un mort.) 2. v. văita.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A boci ≠ a chicoti
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
bocí (bocésc, bocít), vb.1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocésc, imperf. 3 sg. boceá; conj. prez. 3 sg. și pl. boceáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bocésc v. intr. și tr. (d. boace, voce [azi numai în Mac.]; vit. boce, sard. boghe, pv. botz, fr. voix, sp. pg. voz, d. lat. vox, vocis, voce. D. rom. vine sîrb. bočiti se, a se certa). Plîng cu voce: a boci la mormînt, a boci pe cineva.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)