BOCĂNITÚRĂ, bocănituri, s. f. Bocănit. – Bocăni + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BOCĂNITÚRĂ, bocănituri, s. f. Bocănit; zgomot produs prin lovire repetată cu un obiect tare. – Din bocăni + suf. -(i)tură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BOCĂNITÚRĂ s. 1. v. bocănit. 2. v. bătaie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bocănitúră s. f., g.-d. art. bocănitúrii; pl. bocănitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink