Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: boncălui (verb) , boncăluit (substantiv neutru)   
BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut. ♦ Fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – V. boncălui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui. ♦ Răget prelung și puternic. ♦ Sunet prelung produs de bucium, de buhai2 sau de corn.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BONCĂLUÍT s. v. boncănit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
boncăluít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BONCĂLUÍ, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BONCĂLUÍ ~iéște intranz. (despre animale erbivore mari) A rage prelung, chemător și puternic (în perioada de rut, în timpul unei lupte etc.). /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BONCĂLUÍ, boncăluiesc, vb. IV. Refl. și intranz. A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi (în timpul împerecherii).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BONCĂLUÍ vb. v. boncăi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
boncăluí vb., ind. prez. 3 sg. boncăluiéște, imperf. 3 sg. boncăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. boncăluiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)