BONJURÍST, bonjuriști, s. m. Nume dat după 1830-1840 tinerilor români progresiști care studiaseră în Franța. – Bonjur + suf. -ist.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BONJURÍST s.m. Nume dat tinerilor întorși de la studii din Franța în a doua jumătate a sec. XIX, care (se) salutau cu „bonjur”. [< bonjur + -ist].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BONJURÍST s. m. nume dat tinerilor români progresiști întorși de la studii din Franța, la mijlocul sec. XIX, care (se) salutau cu „bonjur”. (< bonjur + -ist)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BONJURÍST, bonjuriști, s. m. Epitet dat, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, tinerilor întorși din străinătate, care o dată cu ideile progresiste introduceau și obiceiul cosmopolit de a saluta cu „bonjur” în loc de „bună ziua”. – Din bonjur1 + suf. -ist.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bonjuríst s. m., pl. bonjuríști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bonjuríst m. Nume pe care Moldoveniĭ îl dădeaŭ în rîs la 1848 tinerilor fiĭ de boĭeri înturnați maĭ ales din Francia cu ideĭ de reformă, și care, îld. buna ziŭa, se salutaŭ cu bon jour. V. duelgiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BONJURÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. (în secolul trecut) Nume folosit (adesea ironic) pentru tinerii (cu idei progresiste) care, întorși după studiile făcute în Franța, aveau obiceiul de a saluta prin „bonjur”. /bonjur + suf. ~ist
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink