BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bont2 s. n., pl. bónturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
BONT s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Bont ≠ ascuțit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
bont adj. m., pl. bonți; f. sg. boántă, pl. boánte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) bont V. bunt.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BONT boántă (bonți, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BONȚ, bonțuri, s. n. (Reg.) Vârf, colț. ♦ Sfârc.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bunt și bont m., pl. urĭ (rut. bont, revoltă, d. germ. bund, alianță, coalĭțiune. V. bandă). Rar. Azĭ. Revoltă. V. zaveră.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink