BREÁBĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BREÁBĂN, brebeni, s. m. 1. (Reg.) Plantă erbacee cu flori roșii și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. (Bot.) Brebenel. 3. (Reg.) Nume dat mai multor specii de anemone.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BREÁBĂN s. (BOT.; Dentaria glandulosa) (reg.) creasta-cocoșului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BREÁBĂN s. v. brebenea, brebenel, dediței-galbeni, floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță, popilnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
breábăn (-ébeni), s. m. – Diferite specii ale plantei Corydalis. Sl. bebrĭnŭ „castoreum”, de la bebrĭ „castor” (rom. breb); cf. Candrea, GS, VI, 321. Cihac, II, 29, indicase etimonul greșit lat. verbena, menționat cu îndoieli de Densusianu, Hlr., 105 și Pușcariu 219: cf. Philippide, Principii, 140. Der. brebenel, s. m. (brebenel, Corydalis Marchaliana sau bulbosa, etc.; ghiocel, Galanthus nivalis); îmbrebena, vb. (a împodobi, a găti, a înfrumuseța).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
breábăn s. m., pl. brébeni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
breábăn m., pl. brebenĭ. V. brebenel.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BREÁBĂN brébeni m. 1) Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, înaltă, cu flori roșii-purpurii, reunite în raceme, răspândită, mai ales, în pădurile umbroase. 2) v. BREBENEL. [Sil. brea-băn] /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink