BREVIÁR, breviare, s. n. 1. Lucrare în care sunt expuse sumar noțiuni, date etc. dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde slujbele și rugăciunile pe care preoții și călugării catolici trebuie să le facă sau să le rostească la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. bréviaire, lat. breviarium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BREVIÁR s.n. 1. Expunere sumară a unor principii, a unor probleme dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde rugăciunile pe care preoții și călugării catolici trebuie să le rostească la anumite ore din zi. [Pron. -vi-ar, var. breviarium s.n. / cf. fr. bréviaire, it. breviario].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BREVIÁR s. n. 1. expunere sumară a unor principii sau probleme privitoare la un anumit domeniu. 2. sumar, cuprins. 3. carte de rugăciuni zilnice ale ritualului în biserica romano-catolică. (< fr. bréviaire, lat. breviarium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BREVIÁR, breviare, s. n. 1. Expunere sumară a unor principii sau probleme dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde rugăciunile pe care preoții și călugării catolici trebuie să le recite la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Fr. bréviaire (lat. lit. breviarium).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
breviár s. n. (sil. -vi-ar), pl. breviáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
breviár n. (lat. breviarium, d. brevis, scurt). Carte de oficiŭ p. preuțĭ. Oficiu însușĭ. Fig. Lectură obișnuită: Orațiŭ e breviaru literaților. – Mai rar breviáriŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BREVIÁR ~e n. 1) rel. Carte de rugăciuni citite de preoții și călugării catolici la diferite ore ale zilei. 2) Lucrare care conține informația indispensabilă unui anumit domeniu de activitate. [Sil. -vi-ar] /<lat. breviarium, fr. bréviaire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink