Dex bronz

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur È™i mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î. cr. È™i se caracterizează prin descoperirea metalelor È™i a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopseÈ™te un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

BRONZ s.n. Aliaj de cupru cu unul sau mai multe metale, mai dur È™i mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, corespunzătoare mileniului al II-lea î.e.n., caracterizată prin apariÈ›ia È™i dezvoltarea uneltelor È™i armelor de bronz. ♦ Obiect, (spec.) statuie, statuetă de bronz. ◊ Caracter de bronz caracter tare, de neclintit. [< fr. bronze, it. bronzo].

BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur È™i mai rezistent decât cuprul. ♦ (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv È™i opac; caracter de ~ = caracter tare. ◊ (p. ext.) obiect de artă din bronz. ◊ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc. (< fr. bronze)

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu unul sau cu mai multe elemente (cu excepÈ›ia zincului), mai dur È™i mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, caracterizată prin descoperirea metalelor È™i a bronzului, din care s-au făcut arme È™i unelte de muncă. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din bronz. – Fr. bronze.

bronz (brónzuri), s. n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze. – Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorită soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzărie, s. f. (atelier de bronzaj).

bronz s. n., (obiecte de bronz) pl. brónzuri

bronz n., pl. urĭ (fr. bronze, d. it. bronzo, care vine d. pers. birinğ, aramă. Cp. și cu vgr. bronteîon, mașină de imitat tunetu la teatru). Un aliaj galben compus din aramă, cositor și zinc. Obiect de bronz (medalie, statuetă ș.a.). Poet. Tun: bronzu tună.

BRONZ ~uri n. 1) Aliaj de cupru cu alte metale (aluminiu, plumb, staniu etc.), rezistent la coroziune, cu diverse utilizări în tehnică. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii caracterizată prin descoperirea bronzului È™i prin folosirea uneltelor È™i a armelor din acest metal. 2) Obiect (de artă) turnat din acest aliaj. ◊ Caracter de ~ caracter dârz È™i neclintit. /<fr. bronze