BROTĂCÉL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac; răcănel. 2. (Ornit.; rar) Florinte. – Brotac + suf. -el.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BROTĂCÉL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac. 2. (Ornit.) Florinte.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BROTĂCÉL s. v. florean, florinte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BROTĂCÉL s. (ZOOL.; Hyla arborea) broatec, brotac, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
brotăcél s. m., pl. brotăcéi, art. brotăcéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink