Dex broșa

BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.

BROȘÁ vb. I. tr. 1. A lega laolaltă colile unei broșuri, ale unei cărți etc. (într-o copertă moale). 2. A găuri sau a șănțui prin așchiere o piesă metalică. [P.i. 3,6 -șează, 4 -șăm, ger. -șând. / < fr. brocher].

BROȘÁ vb. tr. 1. a lega laolaltă colile unei broșuri, cărți etc. 2. a găuri, a șănțui prin așchiere o piesă metalică. 3. a executa ornamente pe o țesătură prin introducerea, în timpul țesutului, a unui fir colorat. (< fr. brocher)

BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A coase împreună colile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc., punându-le într-o copertă moale. 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. ◊ Mașină de broșat = mașină de așchiere care servește la găurirea sau la șănțuirea pieselor metalice. – Fr. brocher.

broșá vb., ind. prez. 1 sg. broșéz, 3 sg. și pl. broșeáză, 1 pl. broșăm; ger. broșând

BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.

A BROȘÁ ~éz tranz. 1) (coli sau foi) A uni cosând într-o copertă; a lega. 2) (piese de metal) A prelucra cu broșa. /<fr. brocher

BRÓȘĂ ~e f. 1) Bijuterie, prevăzută cu un ac pentru a putea fi fixată la o haină (rochie, bluză etc.). 2) Unealtă cu care se prelucrează suprafețele pieselor metalice. 3) med. Tijă specială, folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. [G.-D. broșei] /<fr. broche

BRÓȘĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la șal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la mașina de broșat. [< fr. broche].

BROȘĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ◊ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la mașina de broșat. (< fr. broche)

BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de guler etc. 2. Unealtă de turnătorie de forma unui cui lung, cu care se fac canale pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie. 3. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară. – Fr. broche.

bróșă (-șe), s. f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche. – Der. broșa, vb. (a lega filele unei cărți), din fr. brocher; broșor, s. m. (legător), din fr. brocheur; broșură, s. f., din fr. brochure.

bróșă s. f., g.-d. art. bróșei; pl. bróșe

bróșă f., pl. e (fr. broche). Bijuterie pe care femeile șĭ-o pun la gît pin ajutoru unuĭ ac. – În est broș n., pl. urĭ (rus. brošĭ).

broșéz v. tr. (fr. brocher). Cos foile uneĭ cărțĭ: carte broșată, dar nu scorțită.

BRÓȘĂ (‹ fr.) s. f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă cu un ac la rochie, șal etc. 2. Sculă așchietoare (tronconică sau prismatică) cu numeroși dinți așezați după înălțime crescătoare, care lucrează prin tragere, împingere sau rotire; este utilizată la prelucrarea suprafețelor interioare sau exterioare ale pieselor metalice.