Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUBUÍRE s. v. bubuitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bubuíre s. f., g.-d. art. bubuírii; pl. bubuíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BUBUÍ búbuie intranz. (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, cu răsunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUBUÍ vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bubuí (uésc, bubuít), vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plâng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti. – Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s. f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bubuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink