BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese între care există o mișcare relativă, pentru a le proteja de uzură, sau între două piese asamblate rigid, pentru a ușura dezmembrarea. ♦ Manșon de fontă cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții (de car, de camion etc.). 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte. – Lat. buccella „guriță”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUCEÁ s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BUCEÁ s. v. brățară, gât.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
buceá (bucéle), s. f. – 1. Căptușeală metalică în interiorul unui butuc de roată. – 2. Cerc, manșon, inel în general. Var. buccea, boccea, bucșe(a), bocșa, bocie. Lat. bŭccella „guriță” (Candrea-Dens., 190; DAR); cf. it. buccella, prov. bucella „îmbucătură mică”. Rezultatul normal, bucea, pare a fi suferit influența pol. buks(a) „butucul roții” (› rom. bucșe), cf. Cihac, II, 31, și poate a lui boccea. În orice caz, etimonul nu este perfect clar (cf. Graur, BL, V, 90).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
buceá s. f., art. buceáua, g.-d. art. bucélei; pl. bucéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buceá f., pl. ele (dim. d. bucșă, nu d. lat. buccellla. dim. d. bucca, gură). Tub de fer care căptușește butucu roateĭ pin năuntru ca să nu se roadă de frecătură. Gura sfeșniculuĭ. Căcĭulă de metal care se pune la vârfu creionuluĭ ca să nu se rupă în buzunar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BUCEÁ ~éle f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucșă. 2) Piesă metalică cilindrică, montată în interiorul unui butuc de roată (de căruță. de camion etc.). 3) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul altei piese cu care se îmbină; bucșă. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink