Dex bucherí

BUCHERÍ, bucheresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A silabisi (un text). – Din bucher.

BUCHERÍ, bucheresc, vb. IV. Tranz. A silabisi. – Din bucher.

BUCHERÍ vb. 1. v. silabisi. 2. (fig.) a toci. (Toată ziua ~ lecțiile.)

bucherí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucherésc, imperf. 3 sg. buchereá; conj. prez. 3 sg. și pl. buchereáscă

BUCHÉR, bucheri, s. m. 1. Persoană care învață ceva pe dinafară, fără a pricepe ce învață. 2. (Înv.) Persoană care se află cu învățătura abia la alfabet, care este începător la învățătură. – Buche + suf. -ar.

A BUCHERÍ ~ésc tranz. fam. 1) (texte) A citi cu greu, pronunțând pe litere sau pe silabe; a silabisi. 2) A învăța mecanic, citind de multe ori; a toci. /Din bucher

BUCHÉR ~i m. 1) înv. Persoană care abia învață buchiile; începător în ale învățăturii. 2) fam. Persoană care învață ceva în mod mecanic, fără a pătrunde în esența celor învățate; tocilar. /buche + suf. ~ar

BUCHÉR, bucheri, s. m. (Înv.) Persoana care învață buchile, începător la învățătură; (astăzi) persoana care învață pe dinafară, în mod mecanic. – Din buche + suf. -ar.

BUCHÉR s. (fig.) tocilar. (E un ~ la școală.)

buchér s. m., pl. buchéri

buchér m. (d. buche). Care învață să citească Fig. Care știe prea puțin din ceĭa ce ar trebui să știe. Care învață pe de rost buchea cărțiĭ fără să priceapă înțelesu. Care (ca profesor) se ține de buchea cărțiĭ (cerînd elevuluĭ să-ĭ spuĭe lecțiunea cuvînt cu cuvînt) saŭ (ca judecător, avocat ș.a.) se ține servil de textu legiĭ, pareatcă. – Fem. bucheríță, pl. e.

2) bucherésc v. tr. și intr. (d. bucher. V. buchisesc). Învăț orĭ lucrez cu bucheru: a bucheri o biată lecțiune.