BUCIÚC, buciucuri, s. n. Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. – Din tc. buçuk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Turcism înv.) Steag tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă de cal fixată de o prăjină. – Tc. buçuk.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
buciúc (buciúcuri), s. n. – Steag, drapel turcesc. – Var. bunciuc. Tc. bu(n)çuk (Șeineanu, III, 29), cf. rus. bunčuk.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
buciúc s. n., pl. buciúcuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bucĭúc V. buncĭuc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
buncĭúc și bucĭúc n., pl. urĭ (turc. bunčuk, tuĭ ornat, d. pers. menğuk, mică semilună; rus. „buzduganu hatmanuluĭ Cazacilor”; ung. boncsok. V. bungeac). Sec. 18. Steag turcesc orĭ tătăresc făcut din jumătate de tuĭ și și care are un însemn al mareluĭ spătar, al ispravniculuĭ de Focșanĭ și al căpitanuluĭ de lefegiĭ. Căpitănia saŭ isprăvnicia Focșanilor. Trupă de soldațĭ, rămășiță din marea căpitănie a Focșanilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink