BUDALÁ s. m. sg. (Turcism înv.) Om prost, nătărău. – Din tc. budala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUDALÁ s. m. sg. (Reg.) Om prost, nătărău. – Tc. budala.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUDALÁ adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
budalá (-le), s. m. – Tont, stupid, prost. – Var. budulac, budulaș. Mr. budală. Tc. budala (Cihac, II, 484; Șeineanu, II, 60; Lokotsch 338; Ronzevalle 61); cf. ngr. μπουντάλας, bg., sb. budala. D. Zamfirescu folosește cuvîntul cu sensul de „gras, corpolent”, probabil prin confuzie cu budihală.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
budalá s. f., art. budaláua
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
budalá f. (turc. budala, tîmp, d. ar. budala, pl. de la abdal, cerșitor, derviș cerșitor maĭ mult orĭ maĭ puțin idiot; bg. sîrb. budala. V. budulac). Fam. Tîmp, dobitoc: ĭa o budala și acest om!
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
budálă (= budalá) s. m. invar.
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink