BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Buimăci + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Din buimăci + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUIMĂCEÁLĂ s. amețeală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (O stare de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
buimăceálă s. f., g.-d. art. buimăcélii; pl. buimăcéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buĭmăceálă f., pl. elĭ. Amețeală, zăpăceală, năuceală.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink