Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
BULBUCÍ, pers. 3 bulbucește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre apă) A face bulbuci (I 1); a (se) bulbuca (2). – Din bulbuc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BULBUCÍ, pers. 3 bulbucește, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A face bulbuci. – Din bulbuc.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bulbucí vb., ind. prez. 3 sg. bulbucéște, imperf. 3 sg. bulbuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. bulbuceáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BULBUCÁ bulbúc tranz. pop. (ochii) A face să se bulbuce. /<lat. volvicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE BULBUCÁ se bulbúcă intranz. (despre ochi) A ieși din orbite (de frică, groază, furie etc.). /<lat. volvicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BULBÚC1 ~ci m. 1) Bășică (de aer) care se formează la suprafața lichidelor și a unor materii semilichide sau vâscoase (aluat, var etc.) sub acțiunea anumitor factori. /v. a bulbuca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BULBÚC2 ~ci m. mai ales la pl. Plantă erbacee toxică, cu flori mari, galbene-verzui, răspândită în regiunile muntoase. /v. a bulbuca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp rotund (ca o bășică). II. Plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară (Trollius europaeus). – Postverbal al lui bulbuca.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A bulbuci. – Lat. *volvicare (= volvere).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BULBÚC s. (BOT.; Trollius europaeus) (reg.) bâlbor, gloanță, bulbucel-de-munte, fusta-rândunelii, măr-auriu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BULBÚC s. v. boboc, bulb, bulboacă, bulboană, calcea-calului, glob, ochi, splină, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BULBUCÁ vb. v. holba.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bulbúc (-ci), s. m. – 1. Bilă, obiect rotund în general. – 2. Bășică. – Var. bolboc, bulburuș. Creație expresivă, în care par a se fi împletit două rădăcini diferite; una care exprimă ideea de „rotunjime” (bull-, cf. lat. bulla, bulbus), și cealaltă care imită zgomotul bulbucelii (blb, cf. bîlbîi). După Cihac, II, 32, bulbuc provine din pol. babol „bășică”, ceh. boubol, sb., cr. bobuk; Pușcariu, Dacor., I, 92, deduce același cuvînt din lat. bulla (cf. REW 1385). Mai probabil, toți acești termeni, cu cei care urmează, ca și sp. burbuja, borbotón, și fr. bourbe, au în comun numai faptul că provin toți din aceeși rădăcină expresivă. Der. bolboacă (var. bulboacă, bolboană, holboană, volboană, bulboană, vulboană, hîlboană, dîlboană, hîlboacă, bîlboacă, bolbură), s. f. (vîltoare, vîrtej, trombă), pentru care Cihac, II, 32, propune sl. glubokŭ „profund”, de unde rus. glubok, pol. gleboki, și numeroase toponime rom. (Holboca, Glîmbocata etc.); bulbuca (var. bolboca, bolboșa, bolboci, bolboși, bulbuci), vb. (a bolborosi; a se bomba, a se curba; a se holba), pe care Candrea-Dens., 788, îl derivă de la *vŏlvĭcāre din lat. volvere (cf. REW 9444 și DAR; Candrea), și pe care Pericle Papahagi, Not.etim., 35 (urmat de Pascu, I, 113) îl pune în legătură cu lat. bulbus; bulbucătură, s. f. (proeminență); bulbuceală, s. f. (bolboroseală).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bulbúc s. m., pl. bulbúci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bulbucá vb., ind. prez. 1 sg. bulbúc, 3 sg. și pl. bulbúcă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) bulbúc m. (d. bul-bul, interj. care arată zgomotu uneĭ pietre care cade’n apă, rudă cu bubă, boboc, clăbuc și bîldîbîc). Beșică de apă: ploŭă cu bulbucĭ. O plantă ranunculacee cu florĭ galbene mirositoare (trollius europaeus).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) bulbúc (mă) a -á v. refl. (d. bulbuc 1). 1) Mă unflu, ĭes în relief rătund: ochiĭ luĭ se bulbucă (VR. 1910, 6, 289). V. boboșez.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
bulbucésc v. intr. (d. bulbuc 1). Scot bulbucĭ, clocotesc: apa bulbucește.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BULBUCI, Izbucul de la ~, izvor carstic cu debit puternic (c. 1 m3/sec.), situat în M-ții Pădurea Craiului (M-ții Apuseni), la obîrșia văii Toplicioara, la 420 m alt., în raza com. Roșia (jud. Bihor). Obiectiv turistic. Monument al naturii.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink