Dex butonieră

BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.

BUTONIÉRĂ s.f. 1. Deschizătură mică, tivită pe margine, la haine sau rufe, în care se încheie un nasture; mică tăietură în reverul unei haine bărbătești; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc. 2. (Geol.) Depresiune excavată în zona centrală a unui dom (2), mărginită de cueste situate față în față și închisă la un capăt în formă de potcoavă. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonnière].

BUTONIÉRĂ s. f. 1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbătești. 2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom¹ (2), mărginită de cueste situate față în față. 3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent. (< fr. boutonière)

BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Fr. boutonnière.

BUTONIÉRĂ s. cheotoare, (rar) încheietoare, (prin Transilv.) babă. (~ la o haină.)

butoniéră s. f. (sil. -ni-e-), g.-d. art. butoniérei; pl. butoniére

butoniéră f., pl. e (fr. bounnière, it. bottoniera). Barb. Cheotoare.

BUTONIÉRĂ ~e f. 1) Tăietură mică, făcută într-un obiect de îmbrăcăminte sau de lenjerie, cu marginile întărite, prin care se trece un nasture sau un buton. 2) Parte a reverului unei haine, unde se înfige o floare sau un mic obiect de podoabă. [G.-D. butonierei; Sil. -ni-e-] /<fr. boutonniere