Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
bîntuí (-uiésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom. – Der. bînșag, s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bîntuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (ung. bántani; vsl. bantováti, bg. bantuvam). Vatăm, stric: grindina a bîntuit cerealele. Infestez: dușmaniĭ aŭ bîntŭit țara. Îs în acțiune vătămătoare: cĭuma bîntuĭe orașu. V. intr. Pe aicĭ bîntuĭe boala.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink