Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
bîr interj. – 1. Strigăt cu care ciobanii își adună și conduc turmele. – 2. Indică o senzație de frig intens. Creație expresivă; pentru diferitele sale sensuri, cf. Pușcariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima accepție, rr bilabial se folosește în mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, însăși v******a imită tremuratul. Cf. și Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasă încercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvînt prin iraniană (cf. Rosetti, II, 111). Der. bîrîiac, s. m. (miel); bîrîi, vb. (a striga oile; a vorbi împiedicat, a mormăi; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au bîrîit ca un tunet alte potîrnichi) pare o greșeală datorită confuziei cu pîrîi. Var. a bărăi, care apare în unele dicționare, ar putea fi o ortografie greșită.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bîr interj. cu care cĭobanu mînă oile (Și litv. búr-búr, interj. de chemat oile; alb. berr, oaĭe, it. Romagna berr, berbece, ș.a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink