BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. ♦ Obiect colorat țipător, cu culori multe și neasortate, încărcat. – Bălțat + suf. -ură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. Obiect colorat fără gust, cu culori multe și neasortate, încărcat. ♦ Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. – Din bălțat + suf. -ură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BĂLȚĂTÚRĂ s. împestrițătură, pestrițătură, tărcătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BĂLȚĂTÚRĂ s. v. voronic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bălțătúră s. f., g.-d. art. bălțătúrii; pl. bălțătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bălțătúră f. pl. ĭ. Lucru bălțat: hainele luĭ îs o bălțătură.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BĂLȚĂTÚRĂ ~i f. 1) Pată sau dungă de altă culoare (de obicei mai deschisă) pe care o au unele animale pe corp. 2) Obiect bălțat. /bălțat + suf. ~ură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink