Dex bărbat

BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de s*x masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soț. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.

BĂRBÁT¹, bărbați, s. m. 1. Persoană adultă de s*x masculin. ♦ Om în toată firea, plin de bărbăție. 2. Soț. – Lat. barbatus.

BĂRBÁT², -Ă, bărbați, -te, adj. Curajos, voinic. – Lat. barbatus.

BĂRBÁT adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.

BĂRBÁT s. 1. om. (Femei și ~ți.) 2. v. soț.

bărbát (bărbáți), s. m. – 1. Om adult. – 2. Persoană de s*x masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soț. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus „soț, bărbat”, cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbățel, s. m. (soțior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat); bărbătește, adv. (ca bărbații); bărbăție, s. f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbățime, s. f. (oamenii adulți, bărbații); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuș, s. m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth „activ” (Candrea, Elemente, 407).

bărbát s. m., adj. m., pl. bărbáți; f. sg. bărbátă, pl. bărbáte

bărbát m. (lat. barbatus, cu barbă; it. barbato, sp. pg. barbado. D. rom. vine ngr. varvátos, iar din ngr. vine alb. varvát, animal necastrat). Persoană masculină, în opoz. cu femeĭe: Dumnezeŭ l-a creat pe bărbat și pe femeĭe. Soț, bărbat unit cu o femeĭe pin căsătorie. Mascul (la animale). Adj. Viteaz, curajos: cîne bărbat, femeĭe bărbată.

BĂRBÁT¹ ~tă (~ți, ~te) rar 1) Care este înzestrat cu forță fizică și curaj. 2) rar Care muncește mult și cu folos; harnic; laborios; vrednic. /<lat. barbatus

BĂRBÁT² ~ți m. 1) Persoană adultă de s*x masculin. 2) Persoană plină de energie și de fermitate; om în toată firea. ◊ ~ de stat persoană marcantă, aflată într-un post de conducere important. 3) Persoană de s*x masculin căsătorită, considerată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț. /<lat. barbatus

BĂRBAT, V****l I. (1879-1931, n. sat Rasa, jud. Călărași), sociolog român. Prof. univ. la Cluj. Unul dintre inițiatorii planului de culturalizare a Transilvaniei, denumit „Extensiunea universitară”. Preocupat îndeosebi de sociologia culturii („Dinamism cultural”, „Premisele umane ale culturii moderne”). A înființat și condus „Revista de sociologie”.

BĂRBAT (sec. 13), voievod român. Frate cu Litovoi. Înfrînt și luat prizonier de oastea regelui ungur (c. 1277), s-a răscumpărat în schimbul unei importante sume de bani.

BĂRBAT, Alexandru (n. 1905, Ucea, jud. Brașov), statistician și sociolog român. Prof. univ. la Iași. Cercetări economice și sociologice zonale („Dezvoltarea și structura economică a Țării Oltului”).