Dex caduc

CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme; care cade în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus.

CADÚC, -Ă adj. Trecător; netrainic, șubred. ♦ (Bot.; despre un organ) Care cade spontan înainte de vreme sau anual. ♦ (Despre legate, donații etc.) Care nu (mai) are putere legală. [< fr. caduc, cf. lat. caducus].

CADÚC, -Ă adj. 1. lipsit de trăinicie, șubred; (p. ext.) învechit, depășit, perimat. 2. (despre organe vegetale) care cade în fiecare an; care cade înainte de vreme; (despre formațiuni cornoase la animale) care cade periodic. 3. (despre legate, donații) care nu mai are putere legală. (< fr. caduc, lat. caducus)

CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme; care cade în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Fr. caduc (lat. lit. caducus).

CADÚC adj. v. demodat, depășit, desuet, învechit, netrainic, perimat, șubred, vechi.

Caduc ≠ persistent, peren

cadúc adj. m., pl. cadúci; f. sg. cadúcă, pl. cadúce

cadúc, -ă adj., pl. f e (lat. cadúcus, d. cádere, a cădea). Supus căderiĭ, căzător: dințiĭ de lapte-s caducĭ. Trecător, slab, șubred: Fericirea e caducă. Slab, bătrîn: bătrîn caduc. Jur. Legat caduc, anulat p. vițiŭ de formă, incapacitate, refuz orĭ moarte.

CADÚC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre frunze) Care cade de timpuriu. 2) fig. Care nu este veșnic; sortit pieirii. 3) (despre acte juridice) Care a căzut în desuetudine; fără putere legală. /< fr. caduc, lat. caducus