CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. – Din ucr. kahlja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÁHLĂ, cahle, s. f. (Reg.) 1. Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță pentru sobe. – Ucr. kahlja.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cáhlă (cáhle), s. f. – 1. (Bucov.) Sobă de cărămizi din lut ars. – 2. (Mold. și Bucov.) Coșul sobei. – Var. (Trans.) căhală, s. f. (placă de faianță). Germ. Kachel (Cihac, II, 37; Mîndrescu, Infl. germ., 33; Borcea, 180; Gáldi, Dict., 191), prin intermediul pol., ceh. kachel, rut. kahlja, slov. kachla.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cáhlă s. f. (sil. -hlă), g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cáhlă f., pl. e (rus. rut. káhlĕa și káflĕa, d. germ. kachel, id.). Nord. Hornu gros de deasupra vetreĭ la casele de moda [!] veche, numită une-orĭ și ursoaĭcă: cahla (hogeagu) se termina în pod (Șez. 36, 35).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÁHLĂ ~e f. 1) Placă de metal folosită pentru a opri trecerea căldurii din sobă în hogeag. ◊ A-l bate ~a a se intoxica cu oxid de carbon. 2) Placă de ceramică sau de faianță folosită la fățuirea sobelor sau a șemineelor. /<ucr. cahlja
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink