Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul d******i = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-d******i (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus).Lat. caballus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAL- v. cali-.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); (prin restricție) armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seamă de defecte). ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = persoană hărțuită, muncită de toți; problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) dintr-o situație mai bună într-una mai rea. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = o distanță nu prea mare. Calul d******i = baborniță; vrăjitoare. ♦ Compus: cal-putere = unitate de putere egală cu 75 de kilogrammetri pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1): a) aparat de gimnastică pentru sărituri; b) piesă în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-d******i sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă; cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului (Hippocampus).Lat. caballus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CAL s. 1. (ZOOL.) cabalină, (pop. și depr.) mărțână. 2. (IHT.) cal-de-mare (Hippocampus hippocampus) v. căluț-de-mare. 3. (TEHN.) călușel, război. (~ la moara de vânt.) 4. (TEHN.) scaun. (~ la scăunoaie.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cal (-ai), s. m.1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciții de gimnastică). – 3. Piesă de șah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de țesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morților. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 și Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripție de la Callatis, în Dobrogea). Totuși, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul d******i (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căișor, s. m. (căluț; șah; călușei); căluț, s. m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaș); căloniu, s. m. (Banat și Trans., horn sau nișă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruțaș; scaun de tăbăcar); căluș, s. n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniță; șevalet; botniță prevăzută cu cuie pentru a împiedica vițeii să sugă; piesă la războiul de țesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluș se răsucește o dată cu coarda și se lansează ca efect al mișcării de răsucire); călușel, s. m. (căluț; mănunchi de alune; bîrne care susțin coșul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); călușei, s. m. (carusel, căișori; joc de noroc); călușar, s. m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduși de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoței la picioare, iar dansul lor este foarte complicat și plin de figuri acrobatice); călușerească, s. f. (dans tipic din Moldova); călușeresc, adj. (propriu călușarilor); călușerește, adv. (în felul călușarilor); călușerie, s. f. (grup de călușari). – DAR îl explică pe călușar prin căluș, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În călușei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cal s. m., pl. cai, art. caii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cal m., pl. caĭ (lat. caballus, d. vgr. kabálles; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobilă). Un animal soliped domestic (maĭ rar salbatic [!]) care servește la călărie și la tras. Fig. Iron. Persoană robustă: ce cal de femeĭe! Cal de bătaĭe, motiv aparent, lucru exploatat ca să obțiĭ ceva: a-țĭ face un cal de bătaĭe dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu d******r, om răŭ, femeĭe rea. Cal-vapor (pl. caĭ-vaporĭ) saŭ numaĭ cal, forță de 75 de chilogramometri capabilă să rîdice [!] într´o secundă o greutate de 75 de chilograme la o înălțime de 1 metru: mașină de 400 de caĭ. A vorbi caĭ verzĭ pe părețĭ, a aĭura, a abera, a vorbi lucrurĭ fantastice. A umbla după potcoave de caĭ morțĭ, a umbla după afacerĭ proaste, după cîștigurĭ irealizabile.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracțiune și la călărie. ~ pursânge. ~ șarg. ◊ ~ de bătaie a) persoană hărțuită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poștă a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situație mai rea de cum a fost. La paștele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereți a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanță (destul de) mică. ~ul râios găsește copacul scorțos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare și tot se poticnește pot greși și cei deștepți. ~ul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. A cunoaște ca pe un ~ breaz a cunoaște foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi când vrei să-i faci cuiva bine. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-d******i libelulă. ~-de-mare pește marin având capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forță-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de șah ce reprezintă capul și gâtul acestui animal. /<lat. caballus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ASUDUL-CÁLULUI s. v. osul-iepurelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BĂȘINA-CÁLULUI s. v. gogoașă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BURETELE-CÁLULUI s. v. popenchi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CAL-DE-ÁPĂ s. v. libelulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CAL-DE-IÁRBĂ s. v. lăcustă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CAL-DE-MÁRE s. v. morsă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CAL-TURTÍT s. v. libelulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CALCEA-CÁLULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÁLUL s. art. v. leul.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CALUL-D******I s. v. libelulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CALUL-PÓPII s. v. libelulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GÂZA-CÁLULUI s. v. musca-calului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBA CÁILOR s. v. f*******ă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂRARUL-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUSCA-CÁILOR s. v. tăun.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUSCĂ-DE-CÁL s. v. căpușă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PAȘTELE-CÁILOR s. v. traista-ciobanului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂDUCHE-DE-CÁL s. v. coropișniță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂDUCHELE-CÁLULUI s. v. colțul-babei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SAGNA-CÁLULUI s. v. tarhon.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPUMA-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STRECHEA-CÁILOR s. v. musca-calului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUDOAREA-CÁLULUI s. v. osul-iepurelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TRÂNTOR-DE-CÁI s. v. musca-calului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cal-de-ápă s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cal-de-máre s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cal-putére s. m., pl. cai-putére; simb. CP (internațional HP)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cal-turtít s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cálul-d******i s. m., pl. cáii-d******i
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cálul-pópii s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coáda-cálului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
díntele-cálului (porumb) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
múscă de cal s. f. + prep. + s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
páștile-cálului/páștile-cáilor (bot.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pădúchele-cálului s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ságna-cálului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sápa-cálului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
săpúnul-cálului s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CAL (lat. caballus) s. m. 1. (ZOOL.) Animal domestic erbivor de talie mare, caracterizat prin copita nedespicată, stomac unicompartimental și lipsa veziculei biliare. Originar din Europa și Asia, este răspîndit în prezent pe toate continentele; provine din trei strămoși: c. diluvial (Equus robustus), c. mongol (E. Przewalski) și c. tarpanic (E. Gmelini). Există mai multe rase de c.: pentru călărie, tracțiune și samar. Unele popoare folosesc în alimentație carnea de c. și laptele de iapă. În România, prin încrucișarea raselor selecționate cu cele locale s-au obținut rase ameliorate: c. semigreu românesc, c. ameliorat de munte, c. de sport românesc, cai locali ameliorați din zona de șes, podiș și coline. ♦ C. semigreu românesc, format în patru variante, fiecare utilizînd rasa ardenă. Are talia 151-156 cm, greutate de 550 kg, format dreptunghiular, constituție robustă, aptitudini pentru tracțiune. C. Ameliorat de munte, rezultat din încrucișarea rasei huțulă cu rase locale din Bucovina. Prezintă dezvoltare corporală mică, talia de 135 cm, greutatea de 350 kg, format dreptunghiular, constituție robustă, aptitudini pentru samar, călărie și tracțiune. 2. Aparat de gimnastică prevăzut cu două mînere pe care se sprijină mîinile sportivului, în timp ce cu picioarele execută diferite mișcări de balansare sau de rotire. Fără mînere este folosit la sărituri. 3. Piesă la jocul de șah, de forma unui cap de c. (1). 4. (ZOOL.) Cal-de-mare = căluț-d-mare. 5. (ENTOM.) Calul-d******i (sau -popii) = libelulă.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CAL-PUTERE s. m. Unitate (tolerată) pentru măsurarea puterii (simbol: CP), egală cu 75 kgf x m/s, adică 0,736 kW.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CALUL, numele popular al constelației Leul.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CALUL MIC (Equuleus), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Pegasul, Vărsătorul și Delfinul.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
Calul Troian v. Odysseus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române