Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: cala (verb tranzitiv) , calare (substantiv feminin) , călare (adjectiv)   
CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala.V. cala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CALÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cala. [< cala].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca aceasta să intre în funcțiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris, -em.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CALÁ ~éz tranz. 1) (vehicule sau roțile lor) A imobiliza, cu ajutorul unei cale. 2) (piese mecanice) A pune în poziție fixă. /<fr. caler
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂLÁRE adv. Încălecat pe cal, pe alt animal sau pe un obiect. A merge ~. /<lat. caballaris
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁLA s.f. Golf mic format prin înecarea ravenelor sau a văilor torențiale, dar mai ales a dolinelor. [< sp. cala].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CALÁ vb. I. tr., refl. 1. A potrivi; a (se) imobiliza (o piesă, un organ de mașină). 2. A așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. [< fr. caler].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CALÁ vb. tr. 1. a imobiliza o piesă, un organ de mașină înainte ca acesta să intre în funcțiune. 2. a așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. (< fr. caler)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A fixa un organ sau o piesă de mașină, după un model dat. – Fr. caler.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De-a (sau de) călare = călărind; din fuga calului; fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A fi călare pe situație = a fi stăpân pe situație. [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CALÁ vb. (TOP., TEHN.) a orizontaliza. (~ un aparat topografic de vizare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂLÁRE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. și Ban.) călărește. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. v. ecvestru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂLÁRE s. v. cavalerist, călăreț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căláre adj.1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situație. – 3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S. m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s. m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager); călărășie, s. f. (îndeletnicirea de călăreț); călărășime, s. f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreț); călărește, adv. (călare); călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreț, s. m. (persoană care călărește); călări, vb. (a merge călare); călărie, s. f. (acțiunea de a călări); călărime, s. f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat); călărit, s. n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraș „mesager”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
calá vb., ind. prez. 1 sg. caléz, 3 sg. și pl. caleáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cála s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căláre adv., adj. m. și f.; pl. m. și f. călări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
de-a căláre loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căláre adj., pl. ắrĭ (d. călar). Pe cal, călăreț: bărbațĭ, femeĭ călărĭ. Adv. Pe cal: mergem călare. – Și de-a călare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române