Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
CALCI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „calcaros”, „(de) calciu”. [< fr. calci- < lat. calx – calciu].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CALCI- elem. „calciu, calcar”. (< fr. calci-, cf. lat. calx, calcis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÁLCE1, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în formă de copită de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris).Lat. calx, calcis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătușul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ◊ Expr. A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CĂLCÁ calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ◊ ~ (sau a păși) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a păși) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanță; a păși. ◊ ~ în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a păși) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. ~ strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greșită. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păși. ~ o groapă. ◊ A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ◊ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătușii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (țări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând și pustiind. 8) fig. (dispoziții legale) A neglija, comițând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁLCE1 f. : ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene și frunze groase lucitoare, care crește prin bălți și locuri umede. /<lat. calx, calcis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁLCE1 s. f. Plantă erbecee cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii (Caltha palustris).Lat. calx, calcis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face o gafă. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a se abate de la linia bunei conduite. A călca cu stângul = a începe ceva greșit; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva bine; a izbuti. (Tranz.) A nu mai călca iarba verde = a muri. A călca apa = a înota în poziție verticală. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre păsări) A face să fecundeze. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. ◊ Expr. (Tranz.) A călca pragul (sau casa) cuiva = a intra undeva, a merge la cineva. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici (cu picioarele). ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele; a tescui strugurii cu picioarele. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a se hotărî la o acțiune învingând anumite sentimente. 2. A nu respecta o hotărâre, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CALCE-MÁRE s. v. rostopască.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CALCEA-CÁLULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂLCÁ vb. 1. v. păși. 2. a fecunda. (Cocoșul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. și Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. v. contraveni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂLCÁ vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A călca ≠ a șifona, a respecta
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
cálce (calce), s. f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, și care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calțe (pentru țece, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Pușcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puțin clar.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
călcá (cálc, călcát), vb.1. A pune piciorul pe jos, a păși. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neașteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătușul femela. – 8. La animale de tracțiune, a-și lovi picioarele, a și le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinții de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Pușcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca și a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forțată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s. n. (călcătură, urmă); călcător, s. n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de țesut; pilă pentru a rostui dinții ferăstrăului); călcătoreasă, s. f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s. f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s. f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Pușcariu 255 și Candrea-Dens., 220 propun totuși, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cálce (bot.) s. f., pl. călci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
călcá vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. și pl. cálcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. și pl. cálce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
2) calc, a călca v. intr. (lat. calcare, it. calcare, pv. sp. pg. calcar, fr. cocher. V. călcîĭ). Pășesc, umblu: a călca ușor, pe spinĭ, în noroĭ. Fig. A călca´n străchinĭ, a călca afectat; a umbla după aventurĭ amoroase. a călca a popă, a denota aptitudinĭ de seriozitate, a inspira încredere. V. tr. Pășesc, ating cu talpa: calc pămîntu țăriĭ mele. Strivesc, zdrobesc: l´a călcat trenu. Storc cu talpa: a călca poama. Atac, prad în casa orĭ în țara luĭ: m´aŭ călcat hoțiĭ, hoțiĭ mĭ-aŭ călcat casa, dușmaniĭ ne-aŭ călcat țara. Cotropesc, uzurp: a călca o moșie, (fig.) drepturile cuĭva. Violez, înfrîng: a călca legea, ordinu, jurămîntu. Netezesc pînza apesînd-o [!] c´un fer [!] cald: a călca rufele. A fecunda (despre păsărĭ): cocoșu calcă găina. Neol. (fr. calquer). Reproduc un desemn [!] punînd foaĭa transparentă pe original (fals calchiez).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
1) cálce f., pl. călcĭ (lat. calx, calcis, călcîĭ). Calcea caluluĭ, o plantă erbacee ranunculacee care crește pin [!] locurĭ umede (calta palustris). Face florĭ marĭ galbene auriĭ. – Să nu fie un cuv. stricat de botaniștĭ din lat. calta (Virg. Ecl. 2,50)?
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CALCE2 (lat. calcem) s. f. Calcea-calului = plantă erbacee, perenă, toxică, din familia ranunculaceelor, înaltă de 20-60 cm, cu frunze groase, lucioase, în formă de copită de cal și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)