Dex calcul

CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi valoarea uneia sau a mai multor mărimi; socoteală. ◊ (În sintagmele) Calcul grafic = (Mat.) rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. ◊ Calcul logic = ansamblu de operații prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice. 2. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată din precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.

CÁLCUL s.m. Concrețiune pietroasă formată în anumite organe ale omului sau ale animalelor (rinichi, vezică etc.). [Cf. fr. calcul, lat. calculus – pietricică].

CÁLCUL s.n. 1. Ansamblu de operații matematice (aritmerice, algebrice etc.). ♦ Calcul logic = operație analogă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (La pl.) Planuri, combinații, socoteli. [Cf. fr. calcul, lat. calculus – pietricică].

CÁLCUL I. s.n. 1. ansamblu de operații (aritmetice, algebrice etc.) urmărind stabilirea unor mărimi. ◊ capitol al științelor matematice în care se folosește un anumit tip de operații. ◊ calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice; calcul logic = operație analoagă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (pl.) planuri, combinații, socoteli. II. s.m. formație calcaroasă care afectează diferite organe animale (rinichi, vezică etc.). (< fr. calcul, lat. calculus)

CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi valoarea uneia sau a mai multor mărimi; socoteală. 2. Plan, combinație, proiect, socoteală. II. Concrețiune care se formează accidental în anumite organe animale. Calcul renal. – Fr. calcul (lat. lit. calculus).

CÁLCUL s. I. 1. (MAT.) socoteală, (înv. și reg.) socoată, socotință, (Transilv. și Maram.) sămădaș, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face un ~ elementar.) 2. (MAT.) calcul statistic v. calculul probabilităților; calculul probabilităților = calcul statistic, teoria probabilităților. 3. v. calculare. 4. (MAT.) v. operație. 5. v. evaluare. 6. v. intenție. II. (MED.) concrețiune, piatră. (~ la rinichi.)

cálcul (med.) s. m., pl. cálculi

cálcul (mat.) s. n., pl. cálcule

cálcul n., pl. e (lat. cálculus, petricică, d. calx, calce 2, fiind-că în vechime se calcula cu petricele). Socoteală cu numere. Chibzuĭală, combinațiunĭ, măsurĭ p. succesu uneĭ afacerĭ. S. m. Med. Petricică care se formează în beșica u*****ă, în rinichĭ și´n fiere și cauzează o boală numită și peatră: a avea calculĭ, a suferi de calculĭ.

CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque.

CALC ~uri n. 1): Hârtie de ~ hârtie transparentă folosită pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executată pe această hârtie. 3) lingv. Fenomen de limbă constând în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte și expresii existente în limbă. /<fr. calque

CÁLCUL¹ ~e n. 1) Totalitate a operațiilor aritmetice efectuate în vederea determinării valorii unei mărimi; socoteală. 2) mat. Succesiune de operații efectuate cu ajutorul unor simboluri ce reprezintă anumite valori. 3) fig. Ansamblu de reflecții realizate în scopul de a obține un avantaj sau de a realiza ceva. /<lat. calculus, fr. calcul

CÁLCUL² ~i m. Concrețiune formată în unele organe interne ale omului ca urmare a depunerii de săruri minerale conținute în organism; piatră. ~ renal. /<lat. calculus, fr. calcul

CALC s.n. 1. Copie a unei schițe, a unui desen făcut pe hârtie specială. ◊ Hârtie de calc = hârtie transparentă de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limbă într-altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt compus sau a unei expresii; preluarea de către un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt străin; împrumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].

CALC s. n. 1. copie a unei schițe, a unui desen, pe hârtie specială. ♦ hârtie de ~ = hârtie transparentă de copiat. 2. (lingv.) traducerea dintr-o limbă străină a elementelor de formare a unui cuvânt, a unei expresii; preluare de către un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt străin; decalc (2). (< fr. calque)

CALC, calcuri, s. n. 1. (În expr.) Hârtie de calc = hârtie transparentă pentru copiat. ♦ Copia unei schițe sau a unui desen, luată pe hârtie de calc. 2. Traducerea din altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt sau a unei expresii; adăugarea la un cuvânt a unui sens nou, după modelul unui cuvânt străin; împrumut semantic. – Fr. calque (< it.).

CALC s. decalc. (Copia pe hârtie de calc a unui desen se numește ~.)

calc s. n., pl. cálcuri

1) calc n., pl. urĭ (fr. calque, d. lat. calcare, a călca). Desemn [!] reprodus cu creĭonu orĭ penița pe o foaĭe transparentă saŭ împungînd cu un ac pe o foaĭe opacă. Fig. Copie exactă saŭ și servilă.

CALCUL (‹ fr., lat. calculus „piatră”) subst. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi valorile unor mărimi, fie o anumită expresie matematică (ex. c. valorii numerice a unei expresii algebrice) ♦ C. diferențial v. diferențial. C. integral v. integral. Calculul erorilor v. eroare. C. vectorial v. vectorial. C. variațional (variațiilor) v. variație. C. operațional = capitol al matematicii având ca obiect rezolvarea ecuațiilor diferențiale și integrale prin transformarea acestora în ecuații algebrice. C. tensorial = capitol al matematicii în care se studiază operațiile cu tensori; dezvoltat de G. Ricci-Curbastro începând din 1886, c.t. a permis o formulare concisă a teoriei relativității generalizate. Mașina de c. = mașină pentru efectuarea unora sau a tuturor celor patru operații aritmetice fundamentale, eventual combinată cu mecanisme auxiliare pentru înregistrare sau imprimare (la m. de c. contabile), pentru sortare (la mașinile de statistică) etc. 2. Ansamblu de operații logice și de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ♦ C. logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică, adică transformate în expresii logice (c. claselor, c. predicatelor, c. propozițiilor, c. relațiilor, c. identității.) 3. Combinație, socoteală, apreciere; plan. ♦ C. economic = ansamblu de operații logice și procedee matematice utilizate conform unor anumite reguli în vederea stabilirii și realizării unui scop economic, a alegerii strategiei necesare în funcție de conjuncturile economice previzibile sau a determinării situației economice la un moment dat. II. S. m. (MED.) Concrețiune cu aspectul unei pietricele, care se formează prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice în diferite organe (ex. c. renal, c. colecistic); piatră.