CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie. – Din tc. kalfa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie (obligat, în timpul breslelor, să mai lucreze o perioadă de timp la patronul său, pentru o leafă mică). – Tc. kalfa.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CÁLFĂ s. (prin Transilv.) șeged, (înv.) subiect, (germanism înv.) sodal. (~ la un meșter.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cálfă (cálfe), s. f. – Lucrător calificat după ce a fost ucenic. – Mr. calfă, călfă, megl. calfă. Tc. kalfa, din arab. khalifa „succesor” (Roesler 594; Șeineanu, II, 81; Meyer 167; Lokotsch 798; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλφᾶς, ϰάλφας, alb. kalifë, bg., sb. kalfa. Pentru formă, cf. călăuză. Este dublet al lui calif, s. m., din fr. calife. – Der. călfie, s. f. (meserie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cálfă f., pl. e (turc. kalfa, d. ar. kalife, subsitut [!], succesor, calif, pl. halifa, funcționarĭ). Ucenic care a învățat meseria și poate lucra singur.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÁLFĂ ~e f. înv. Muncitor calificat care, după o perioadă de ucenicie, era obligat să mai lucreze un timp în atelierul patronului. /<turc. kalfa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink