CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului, prin care u***a se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CALÍCIU s.n. 1. Înveliș extern al florii, format din sepale. 2. Cupă, potir. 3. Parte a bazinetului în care se colectează u***a. [Pron. -ciu. / < fr. calice, cf. gr. kalyx = boboc de floare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CALÍCIU s. n. 1. totalitatea sepalelor unei flori. 2. cupă, potir. 3. (anat.) parte a bazinului în care se colectează u***a. (< fr. calice)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CALÍCIU, calicii, s. n. Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale. – Fr. calice (lat. lit. calyx, -cis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CALÍCIU s. 1. (BOT.) cupă, (înv.) pahar. (~ul unei flori.) 2. v. potir.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
calíciu (calícii), s. n. – 1. Învelișul extern al florii. – 2. Vas liturgic, potir. Fr. calice. În terminologia ecleziastică se aude de obicei acel u consonantic, care nu se aude ca termen botanic; în plus, acesta din urmă are pl. caliciuri.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
calíciu s. m. [-ciu pron. -ciu], art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
calíciŭ, V. calice.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CALÍCIU ~i n. Înveliș verde al florilor, constând din sepale separate sau unite între ele. /<fr. calice, lat. calyx, ~cis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
1) cálice n., pl. tot așa, ca nume (lat. cálix, cálicis, d. vgr. kýlix, cupă, pahar). Poet. Cupă, pahar. – Ob., dar greșit, calíciŭ (fr. calice).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink