Dex cana

CANÁ s. f. v. canea.

CANÁ s. f. v. canea.

caná/caneá s. f., art. canáua/caneáua, g.-d. art. canálei/canélei; pl. canále/canéle, art. canálele/canélele

caná (canále), s. f. – Canea, cep, robinet. – Var. canelă (Mold.). It. canella, prin intermediul gr. ϰανέλλα, cf. bg. kanela. Pentru formația din rom., plecîndu-se de la pl. canele, cf. Byck-Graur 30.

caná (canále), s. f. – Colorant vegetal extras din frunzele plantei Lavsonia inermis. – Mr. ucná. Tc. kana, kina „Lavsonia inermis” (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 867), cf. bg. kaná. – Der. căni, vb. (a (-și) vopsi părul); căneală, s. f. (vopsea, mai ales de păr). Pușcariu 267 se gîndea, pentru a căni, la un lat. *canῑre, de la canēre, semantic imposibil. Canale, s. f. pl. (plantă orientală, balsamină de cultură, sau Balsamina impatiens), pare a fi pl. de la același cuvînt oriental.

1) caná, V. canelă.

2) caná f. (turc. kyna, d. ar. hyna; bg. kyná și kaná). Un copăcel (lavsonia inermis) cu ale căruĭ frunze pulverizate femeile din Asia și Africa îșĭ văpsesc [!] unghiile în roș. Văpseaŭa scoasă din aceste frunze. V. căneală.

CÁNĂ¹, cane, s. f. (Bot.) Belșiță. – Din fr. canne.

CÁNĂ², căni, s. f. 1. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la c*****e și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.

CÁNĂ căni f. 1) Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide din alt vas mai mare. 2) Conținutul unui astfel de vas. O ~ de apă. [G.-D. cănii] /<bulg. kana, germ. Kanne

CÁNĂ, căni, s. f. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. – Bg. kana (germ. Kanne).

CÁNĂ s. v. belșiță.

CÁNĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. și Ban.) cănată, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă. (O ~ de apă.)

cánă (cắni), s. f. – Vas cu toartă care servește la băut. – Var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne „urcior”. Apare și în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, și posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănățue, s. f.(ceașcă), cf. sb. kanatica; cantă, s. f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.

cánă (bot.) s. f., g.-d. art. cánei; pl. cáne

cánă (vas) s. f., g.-d. art. cănii; pl. căni

cánă f., pl. cane și cănĭ (ung. kanna, d. germ. kanne; bg. kana. V. cantă). Vas cu toartă, de porțelan orĭ de faĭanță, de ținut apa pe masă și de turnat în pahare. Ceașcă maĭ mare de băut cafea cu lapte orĭ ceaĭ. V. borcan.

canélă f., pl. e (ngr. kanélla, d. it. cannella, dim. d. lat. canna, trestie; fr. cannelle. V. canon, canulă, canal, canonadă). Dun. de jos. Cep găurit care se închide și se deschide după voĭe oprind orĭ dînd drumu lichiduluĭ. – Și caná (sud)și caneá (sud, est). V. slăvină și robinet.

CANA (CANA GALILEII), mic tîrg din Galileea, unde Hristos, în timpul unui ospăț de nuntă, a săvîrșit primul său miracol schimbînd apa în vin.