CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. – Magh. kanaf.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CANÁF s. v. ciucure.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
canáf (canafuri), s. n. – Ciucure. Mag. kanaf, din arab. aç-cenife (Cihac, II, 487), cf. sp. cenefa.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
canáf s.n. / s.m., pl. canáfuri / canáfi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
canáf n., pl. urĭ (ung. kanaf, id., d. germ. knauf, capitel de coloană, mîner de sabie. Cp. cu canap și frînghie). Cĭucure. – La N. Cost. (Let. 1,453) cănaf, pl. e. În nord, pop. și m. V. ceapraz.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CANÁF ~uri n. Element ornamental, constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobesc diferite obiecte; ciucure. /<ung. kanaf
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cănáf, V. canaf.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink