CAOLÍN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAOLÍN n. Rocă argiloasă de culoare albă, insolubilă, folosită în industria ceramicii, la fabricarea porțelanului, faianței etc., având anumite întrebuințări și în medicină. [Sil. ca-o-] /<fr. kaolin
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CAOLÍN s.n. Argilă de culoare albă, din care se fabrică porțelanul și faianța. ♦ Pudră absorbantă, folosită ca emolient. [Pron. ca-o-. / < fr. kaolin, cf. chin. kaoling – colină înaltă].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CAOLÍN s. n. rocă argiloasă albă, foarte fină, din care se fabrică porțelanul și faianța. ◊ pudră absorbantă, folosită ca emolient. (< fr. kaolin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CAOLÍN s. n. Mineral argilos alb și cristalizat, întrebuințat la fabricarea porțelanului și a unor izolatoare. ♦ (Med.) Pudră absorbantă întrebuințată ca emolient. – Fr. kaolin.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
caolín s. n. (sil. ca-o-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
caolín n., pl. urĭ (fr. engl. kaolin, d. chinezescu kao, înalt, și ling, deal). Min. Un feldspat alb întrebuințat la facerea porțelanuluĭ și a hîrtiiĭ de ziare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink