Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii:   
CAPITULÁRII s. n. pl. Acte legislative emanate de la regi, divizate în capitole. – Din fr. capitulaires.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAPITULÁRII s.f.pl. (Ist.) Acte legislative emanate de la regi și divizate în capitole. [< fr. capitulaires, cf. lat. capitulum – capitol].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CAPITULÁRII s. f. pl. acte legislative emanate de la regi, împărțite în capitole. (< fr. capitulaires)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
capitulárii (acte regale divizate în capitole) s. n. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAPITULÁRE s.f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. [< capitula].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CAPITULÁR, -Ă adj. referitor la capitul1, la canonici. ♦ cancelar ~ = canonic director de studii în școlile catedralelor din evul mediu; scrisoare ~ă = scrisoare care notifică canoanele unui conciliu. (< fr. capitulaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CAPITULÁRE s. (MIL.) cedare, predare, (înv.) închinare. (~ cetății.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CAPITULÁRE s. v. cedare, renunțare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
capitulár adj. m., pl. capitulári; f. sg. capituláră, pl. capituláre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulării; pl. capitulări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
capitulár, -ă adj. (mlat. capitularis). Relativ la capitul [!], la corpu canonicilor catolicĭ: adunare capitulară. Legĭ capitulare, făcute de regiĭ Franciiĭ în evu mediŭ și împărțite în capitule.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
capitulațiune f. (mlat. capitulátio, -ónis). Predare, încetare a rezistențeĭ. Convențiune care regulează drepturile supușilor uneĭ țărĭ pe teritoriu alteĭa. Fig. Sacrificiŭ impus de necesitate. – Și -áție, dar ob. -áre. – Celebrele capitulațiunĭ din Turcia, adică dreptu consulilor de a judeca delictele supușilor lor comise în Turcia, datează de la 1507, acordate de Soliman I luĭ Francisc I al Franciiĭ. Adevăratele capitulațiunĭ aŭ început de la 1740 și aŭ degenerat într´o sarcină p. Turcia. Ele aŭ fost suprimate cu mare entuziasm în 1914 în timpu războĭuluĭ mondial.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)