Dex capo

cápo (dá capo), cuv. it. care, în muzică, înseamnă „de la capăt, de la început”.

CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări violente etc. 2. Dispozitiv de protecție aplicat la mașini, ferăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Orientare a unei nave pentru a rezista unui timp neprielnic, cu vânt foarte puternic. – Din fr. cape.

DA CÁPO loc. adv. (Indică repetarea unei lucrări muzicale sau, p. ext., a unei acțiuni, operații din alte domenii) De la început, din nou, încă o dată. ◊ Da capo al fine, indică repetarea unei lucrări muzicale, p. ext. și a altor acțiuni, de la început la sfârșit. – Din it. da capo.

CÁPĂ ~e f. 1) Dispozitiv de protecție contra accidentelor, aplicat la unele unelte sau mașini. 2) înv. Pelerină scurtă, de blană sau de stofă (pentru femei). 3) mar. Orientare a unei nave pentru a rezista pe timp neprielnic. [G.-D. capei] /<fr. cape

CÁPĂ s.f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. Poziția pe care o ia o navă pe un timp foarte rău și care îi permite să reziste în cele mai bune condiții. [< fr. cape, cf. it. cappa].

CÁPĂ s. f. 1. pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ♦ de ~ și spadă = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri și înfruntări primejdioase. 2. dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. poziție pe care o ia o navă pe un timp neprielnic, cu vânt foarte puternic, care îi permite să suporte mai ușor valurile, vântul, furtuna. (< fr. cape, it. cappa)

DA CÁPO loc. adv. (muz.) de la început; (p. ext.) din nou, încă o dată. ♦ ~ al fine = de la început până la sfârșit. (< it. da capo)

CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție aplicat la mașini, ferăstraie etc., pentru a preîntâmpina accidentele. – Fr. cape.

cápă (cápe), s. f. – Pelerină. – Mr. capă. Fr. cape; în mr., din it. cappa (Pascu, I, 57, îl derivă direct din lat. cappa).

cápă s. f., g.-d. art. cápei; pl. cápe

da cápo loc. adv.

cápă f., pl. e (fr. cape, d. it. cappa, lat. cappa, manta cu glugă. V. capot. Cp. cu căcĭulă). Un fel de pelerină lungă pe care cocoanele o poartă în loc de palton și care se numea rotondă în sec. 19. Mar. A fi în capă, a naviga cu cît maĭ puține vele întinse din cauza furtuniĭ.

capo d´óperă f., pl. e (it. capo d´ópera, îld. capolavóro). Operă, lucrare perfectă (maĭ bine zis cap de operă, pl. capete de operă).

CAPO D’ISTRIA (KAPODISTRIAS), Ioan (Ioannis), conte (1776-1831), om politic grec. A fost în serviciul diplomatic al Rusiei (1809-1822) și a sprijinit mișcarea antiotomană a poporului grec. Președinte al Rep. Grecia (1827-1831). Asasinat.

DA CÁPO (loc. it.) (Indică repetarea unei lucrări muzicale sau părți a acesteia ori, p. ext., a unei acțiuni, operații) De la început. ◊ Da capo al fine = (indică reluarea unui fragment dintr-o lucrare muzicală) de la început până la sfârșit.