Dex capă

CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări violente etc. 2. Dispozitiv de protecție aplicat la mașini, ferăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Orientare a unei nave pentru a rezista unui timp neprielnic, cu vânt foarte puternic. – Din fr. cape.

CÁPĂ s.f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. Poziția pe care o ia o navă pe un timp foarte rău și care îi permite să reziste în cele mai bune condiții. [< fr. cape, cf. it. cappa].

CÁPĂ s. f. 1. pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ♦ de ~ și spadă = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri și înfruntări primejdioase. 2. dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. poziție pe care o ia o navă pe un timp neprielnic, cu vânt foarte puternic, care îi permite să suporte mai ușor valurile, vântul, furtuna. (< fr. cape, it. cappa)

CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție aplicat la mașini, ferăstraie etc., pentru a preîntâmpina accidentele. – Fr. cape.

cápă (cápe), s. f. – Pelerină. – Mr. capă. Fr. cape; în mr., din it. cappa (Pascu, I, 57, îl derivă direct din lat. cappa).

cápă s. f., g.-d. art. cápei; pl. cápe

cápă f., pl. e (fr. cape, d. it. cappa, lat. cappa, manta cu glugă. V. capot. Cp. cu căcĭulă). Un fel de pelerină lungă pe care cocoanele o poartă în loc de palton și care se numea rotondă în sec. 19. Mar. A fi în capă, a naviga cu cît maĭ puține vele întinse din cauza furtuniĭ.

CÁPĂ ~e f. 1) Dispozitiv de protecție contra accidentelor, aplicat la unele unelte sau mașini. 2) înv. Pelerină scurtă, de blană sau de stofă (pentru femei). 3) mar. Orientare a unei nave pentru a rezista pe timp neprielnic. [G.-D. capei] /<fr. cape