caragéa (cărăgéa), carageále (cărăgéle), adj. invar. și s.f. (reg.) 1. (adj. invar.) negru-închis. 2. (s.f.) numele unei plante; văzdoagă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
CARAGEA, familie de boieri de origine greacă, stabilită în Țara Românească în sec. 17. Mai importanți: 1. Nicolae C., mare dragoman al Porții Otomane (1769-1774), domn al Țării Românești (1782-1783), mazilit de turci. 2. Ioan Gheorghe C., mare dragoman al Porții Otomane, domn al Țării Românești (1812-1818); a dus o politică fiscală excesivă și a reglementat renta feudală în defavoarea țărănimii prin „Legiuirea Caragea” (1818). În timpul domniei sale a bîntuit o epidemie de ciumă („ciuma lui Caragea”).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CARAGEA, Boris (1906-1982, n. Balcic), sculptor român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la București. Statuară monumentală („Victoria”, la Constanța); portrete și sculpturi cu caracter alegoric și decorativ (basorelieful „Muzica” de pe fațada Operei Române din București, în colab.).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CARAGEA, Vucașin (sec. 17), meșter pietrar. Autorul sculpturilor de la Complexul Hurez, unde în pridvor, îi apare și portretul.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink