Dex casnic

CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care ține de casă¹, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă¹ + suf. -nic.

CÁSNIC¹, casnici, s. m. (Rar) Căsean. – Din casă¹ + suf. -nic.

CÁSNIC², -Ă, casnici, -ce, adj. 1. Care ține de casă¹, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate de prelucrare a materiilor prime la domiciliul producătorului, în cadrul unor procese de muncă simple. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. – Din casă¹ + suf. -nic.

CÁSNIC adj. 1. v. conjugal. 2. domestic, familial, gospodăresc. (Treburi ~.) 3. domestic, menajer. (Aparat de uz ~.)

CÁSNIC s. v. bărbat, soț.

cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; f. sg. cásnică, pl. cásnice

cásnic, -ă adj. (d. casă 1). De casă, domestic: animale casnice. Ĭubitor de casă, gospodar: casnic și așezat (VR. 1923, 7, 34). Subst. Persoană din casă (căsean).

CÁSNIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de casă; propriu casei; gospodăresc. Aparat de uz ~. /casă + suf. ~nic

CÁSNIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) Persoană care locuiește într-o casă cu alți membri ai familiei. 2) Persoană nesalarizată care se ocupă numai cu gospodăria. /casă + suf. ~nic

CÁSNICĂ, casnice, s. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria (nefiind salariată); gospodină. – Din casă¹ + suf. -nic.

CÁSNICĂ s. gospodină, (rar) menajeră.