Dex cauciuc

CAUCIÚC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor, etc. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caoutchouc, rus. kauciuk.

CAUCIÚC s.n. 1. Substanță elastică și rezistentă, care se fabrică sintetic sau din sucul unor arbori tropicali originari din America de Sud. 2. Anvelopă (umplută cu aer) care îmbracă roțile automobilelor, ale trăsurilor, ale bicicletelor etc. [Pron. ca-u-ciuc, pl. -uri. / < fr. caoutchouc, cf. sud-americ. cahuchu].

CAUCIÚC s. n. 1. material plastic și rezistent, sintetic sau din latexul unor arbori tropicali, folosit pentru anvelope, tuburi etc. 2. anvelopă (umplută cu aer) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. (< fr. caoutchouc)

CAUCIÚC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din sucul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. – Fr. caoutchouc.

CAUCIÚC s. (pop.) gumilastic. (Praștie din ~.)

cauciúc (cauciúcuri), s. n. – Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali. Fr. caoutchouc. – Der. cauciuca, vb.

cauciúc s. n. (sil. ca-u-ciuc), (anvelope) pl. cauciúcuri

caucĭúc n., pl. urĭ (fr. caoutchouc, pron. kaucĭú, cuv. luat dintr´o limbă indigenă de pe malurile Amazonuluĭ; sp. caucho). Gumă, gutapercă, o substanță elastică și rezistentă care se scurge din niște copacĭ pin [!] inciziunĭ. Învălitoare de gumă la roatele vehiculelor: un automobil cu caucĭucurĭ bune. Fam. Trăsură cu roate de caucĭuc: a te plimba în caucĭuc. – Caucĭucu brut a fost cunoscut în Eŭropa la vre-o cîteva deceniĭ de la descoperirea Americiiĭ. La 1746, savantu Francez Carol de la Condamine trimese Academiiĭ franceze primele monstre [!] de caucĭuc din Quito. La 1770 Priestley recomandă caucĭucu p. a șterge liniile trase cu creĭonu, adică gumă de șters, care s´a și pus în vînzare la 1775. Pe atuncĭ costa 250 de francĭ chilogramu. Industria caucĭuculuĭ datează de la 1820, cînd s´aŭ făcut primele împletiturĭ elastice din fire de caucĭuc. La 1823 s´aŭ făcut primele stofe impermeabile de caucĭuc. La 1839 Carol Goodyear inventă vulcanizarea caucĭuculuĭ pin pucioasă (invențiune brevetată la 1844), la 1843 Toma Hancock inventă vulcanizarea pin sulf topit, ĭar la 1846 Alexandru Parkes pin clorură de sulf fără încălzire. Fabricarea caucĭuculuĭ dur, inventată de Nelson Goodyear la 1851, dădu alt avînt acesteĭ industriĭ. Caucĭucu se găsește în anumite categoriĭ de arborĭ și, în cantitate neînsemnată, chear [!] în arboriĭ Eŭropeĭ. El se aduce astăzĭ din America de Sud, Sudu Africiĭ, India, Ceylon, Java, Sumatra și Borneo. Caucĭucu se obține făcînd în copac niște tăĭeturĭ pin care el se scurge supt [!] aspectu unuĭ suc care se adună în vase de tinichea și care apoĭ se întărește. Într´un anotimp, copaciĭ se crestează de 20 de orĭ, ĭar dintr´o sută de copacĭ se obține vre-o 270 de chilograme de caucĭuc brut, ceĭa ce reprezenta o valoare de vre-o 10,000 de francĭ (în 1914).

CAUCIÚC ~uri n. 1) Produs industrial elastic și rezistent, obținut din latexul unor arbori tropicali sau fabricat pe cale sintetică, având diferite întrebuințări. ~ sintetic. 2) Anvelopă pentru roțile vehiculelor. [Sil. ca-u-ciuc] /<fr. caoutchouc, rus. kauciuk

árbore de cauciúc s. m. + prep. + s.n.

CAUCIUC (‹ fr.) s. n. 1. Produs industrial elastic și rezistent fabricat din latexul unor plante (arbori, arbuști sau liane), mai ales tropicale, sau obținute pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor, a garniturilor etc. ♦ C. natural = compus macromolecular al izoprenului obținut în special din latexul arborelui de c. prin coagulare și uscare. ♦ C. sintetic = produs macromolecular, cu proprietăți asemănătoare celor ale cauciucului natural, obținut prin polimerizarea butadienei sau a derivaților ei ori prin copolimerizarea lor cu stiren sau cu nitril acrilic. A fost fabricat la scară industrială în 1931 (procedeul Lebedev). ♦ C. vulcanizat = c. obținut prin tratarea la cald cu sulf a c. brut, care își pierde astfel proprietățile plastice, devenind elastic. A fost obținut prima dată în 1844, de inventatorul american Ch. Goodyear. 2. Anvelopă.