Dex caz

CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

CAZ s.n. I. 1. Împrejurare, situație, circumstanță. ◊ Caz de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința. ◊ A face caz de ceva = a considera (exagerând) ceva foarte important; a comenta prea mult; a face caz de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva, a prețui exagerat de mult pe cineva. 2. Întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (Cu determinări) Îmbolnăvire, boală care necesită îngrijiri speciale etc. II. Fiecare dintre formele prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. [< lat. casus, cf. fr. cas, it. caso].

CAZ s. n. I. 1. împrejurare, situație, circumstanță. ♦ ~ de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința. ♦ a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva. 2. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (med.) individ care reprezintă o situație exemplară. II. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. (< lat. casus, fr. cas)

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. În acest caz. În tot cazul. ◊ Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor împrejurări mai puternice decât voința sa. Caz de conștiință = împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. II. Fiecare dintre formele prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

CAZ s. 1. v. situație. 2. v. întâmplare. 3. v. îmbolnăvire. 4. (GRAM.) (înv.) cădere. (E la ~ul acuzativ.)

caz (cázuri), s. n. – Împrejurare, circumstanță, situație. It. caso. – Der. (din fr.) cazual, adj.; cazualitate, s. f.; cazuist, s. m.; cazuistic, adj.

caz s. n., pl. cázuri

caz, căzút, V. cad.

1) caz n., pl. urĭ (lat. casus, d. cadere, a cădea, a se întîmpla. V. incident). Întîmplare: caz extraordinar. Exemplu: medicina citează multe cazurĭ de vindecare pin [!] sugestiune. Împrejurare: ce să fac în asemenea caz? Teol. Caz de conștiință, împrejurare grea în care religiunea permite saŭ oprește acțiunea ta. Gram. Diferitele forme ale aceluĭașĭ număr la un cuv. declinabil: cele șase cazurĭ ale limbiĭ latine. A face caz de, a da atențiune, a te alarma. În acest caz, atuncĭ, în aceste condițiunĭ. În orĭ-ce caz, în tot cazu, orĭ-ce s´ar întîmpla, orĭ-cum ar fi. – La caz că, barb. îld. „în cazu cînd, dacă”.

CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutății, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) drag (sau la inimă) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A căzut în extaz. ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.

A CĂDEÁ cad intranz. I. 1) A se mișca de sus în jos sub acțiunea forței de gravitație; a pica. 2) A-și pierde poziția verticală (răsturnându-se jos); a înceta de a mai sta drept; a pica; a se răsturna; a se prăvăli. ◊ ~ la pat a se îmbolnăvi grav. ~ din picioare a fi extrem de obosit. ~ în genunchi a) a se așeza în genunchi în față cuiva, pentru a cere ceva; b) a manifesta umilință. 3) A se lăsa în jos, fără a se desprinde; a atârna. Părul cade pe spate. 4) (despre fenomene ale naturii) A veni în curând; a fi aproape; a se apropia. 5) pop. (despre sărbători, date) A avea loc. 6) (despre ostași) A muri în luptă. 7) (despre orașe, fortificații etc.) A ajunge în mâna adversarului; a fi cucerit. 8) fig. A avea insucces; a nu reuși. ~ la examen. 9) (despre guverne) A înceta de a fi la putere. 10) A ajunge pe neașteptate (într-un loc sau într-o situație); a nimeri; a se pomeni; a se trezi; a pica. ◊ ~ pe mâna (sau în mâinile) cuiva a ajunge la discreția cuiva. A-i ~ cuiva drag (sau la inimă) a-i deveni drag cuiva. 11) A fi cuprins în întregime. ~ în delir. 12) A se situa pe un anumit loc. Accentul cade pe prima silabă. II. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ pe gânduri a se îngândura. ~ la învoială (sau de acord) a se învoi; a ajunge la o înțelegere. /<lat. cadere

A SE CĂDEÁ se cáde intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale etc.) A aparține în mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cuveni. 2) A fi dator (din obligație morală); a se cuveni. ◊ Cum se cade cum se cere; cum trebuie. /<lat. cadere

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concretă; situație. ◊ ~ de conștiință situație în care cineva șovăie între sentimentul datoriei și un interes propriu. A admite ~ul că... a presupune că... 2) Lucru petrecut în mod incidental; situație neașteptată; întâmplare; accident. ◊ ~ de forță majoră situație în care cineva este nevoit să acționeze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multă importanță unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinări introduse prin prepoziția de) Fenomen imprevizibil în evoluția unei boli; accident; îmbolnăvire; boală. 4) Acțiune definită prin lege penală. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

CAZ² ~uri n. gram. 1) Categorie gramaticală a numelui care exprimă raporturile logice dintre nume și părți ale propoziției, indicând funcțiile sintactice ale acestuia. 2) Formă concretă a numelui care corespunde unei funcții sintactice determinate în propoziție. /<lat. casus, fr. cas

CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos prin propria greutate; a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul său. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna; a se pleca. Pleoapele-mi căzură peste ochi (HOGAȘ). 4. A înceta de a mai sta vertical sau în picioare; a se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. A cădea din (sau, reg., de pe) picioare = a nu mai putea sta de oboseală. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A cădea la un examen. ♦ (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 4. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A cădea pe (sau la) mâna cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. A cădea pe capul cuiva sau a-i cădea (cuiva) belea (pe cap) = a veni nedorit, pe neașteptate la cineva. A-i cădea cuiva drag (sau la inimă) = a-i fi cuiva pe plac, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 5. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... Poporul iar căzuse în amorțire (SADOVEANU). ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 6. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ◊ Expr. A cădea în sarcina (sau în competența, în atribuțiile) cuiva = a reveni cuiva. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 7. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. (Înv.) A cădea la pace = a se împăca. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.

CĂDEÁ vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajeră.) 2. v. prăbuși. 3. a pica, a se prăbuși, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pământ.) 4. a se prăbuși, a se prăvăli. (Apa ~ de la înălțime, formând o cascadă.) 5. a scăpa. (Îi ~ pâinea din mână.) 6. a sări. (I-au ~ patru nasturi de la haină.) 7. v. lăsa. 8. a se așeza, a se așterne, a se depune, a se lăsa, a pica. (A ~ bruma peste câmpii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravănă.) 10. v. apleca. 11. v. atârna. 12. a eșua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sărbătoarea a ~ într-o sâmbătă.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi să stăm pasivi?) 19. v. reveni.

CĂDEÁ vb. v. afla, arunca, azvârli, fi, găsi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, situa, tăbărî, veni, zvârli.

A cădea ≠ a rezista, a (se) ridica, a supraviețui, a ține

cădeá (cád, căzút), vb. – 1. A se lăsa în jos, a pica. – 2. (Despre timp, precipitații) A se lăsa, a veni, a se apropia. – 4. A se arunca, a se precipita. – 5. A deceda, a sucomba. – 6. A nu reuși, a da greș. – 7. A se preda, a se da bătut. – 8. A fi înlocuit, a-și pierde funcția. – 9. A decădea, a ajunge la o situație de inferioritate. – 10. A nu rezista ispitei, a ceda. – 11. (Înv.) A deveni, a ajunge într-o situație (care nu este în mod obligatoriu de inferioritate). – 12. A nimeri întîmplător, a da de cineva sau ceva. – 13. A pica pe neașteptate, a deranja. – 14. A ajunge în același punct, a coincide. – 15. A recădea, a reveni la. – 16. A suna armonios (se spune despre ritmul final al unei perioade retorice). – 17. (Refl., impers.) A ședea bine; a se potrivi. – Mr. cad, cădeare; megl. cad, cădeari; istr. cǫdu. Lat. cadēre (Pușcariu 249; REW 1451; Candrea-Dens., 207; DAR); cf. it. cadere, prov. cazer, fr. choir, cat. causer, sp. caer, port. cair. Din fr. cheoir der. v. fr. cheance, fr. change › rom. șansă. Sensul 17 coincide cu it. accadersi, abruz. accadé. La conjunctiv prezent, forma normală de pers. 2, să cazi, a dat naștere unei oscilări între formele corecte să cad, să cadă, și formele analogice să caz, să cază, ca la alte vb. al căror radical se termină cu -d. Cf. scădea. Der. cădenie, s. f. (conveniență, uz stabilit); cădere, s. f. (acțiunea de a cădea; conveniență; cascadă); cădință, s. f. (conveniență); căzătură, s. f. (cădere; bătrîn ramolit; femeie pierdută, p*********ă; tăietură de ziar, rest); căzător, adj. (care cade); căzut, adj. (înfundat în cap; potrivit; pofticios, pasionat); decădea, vb., formație neol.; precădere, s. f. (prioritate, preferință).

cădeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cad, 1 pl. cădém, 2 pl. cădéți; conj. prez. 3 sg. și pl. cádă, imper. 2 sg. cazi, 2 pl. cădéți; part. căzút

cad (est) și caz (vest), căzut, a cădeá v. intr. (lat. cádere, pop. cadére; it. cadére, pv. chazer, fr. choir, sp. caer, pg. cair. – Imper. cazĭ, nu cădea. V. scad, decad, caz). Îs împins de sus în jos pin [!] propria mea greutate: merele cad din pom. Mă arunc: a cădea la picĭoarele cuĭva. Mă răped [!], mă precipit: a cădea pe dușmanĭ. Atîrn, îs atîrnat: păru-ĭ cade pe umerĭ. Îs așezat (croit) bine: haĭna cade bine. Fig. Devin, ajung: a cădea bolnav. Mă cuprinde o infirmitate: a cădea în letargie. Devin captiv: a cădea în puterea cuĭva. Nu reușesc: a cădea la examin [!], pĭesa a căzut la reprezentațiune. Încetez de a fi în uz: legea a căzut în desuetudine. Vin, mă întîmplu: sărbătoarea a căzut într´o joĭ. Degenerez, decad: acest om a căzut în ridicul. A-țĭ veni pin [!] sorțĭ: Cînd s´a tras la sorțĭ averea, mie mĭ-a căzut casa. A-țĭ veni din întîmplare: scrisoarea mĭ-a căzut în mînă. A cădea din cer, a pica pe negîndite, a fi foarte surprins. A cădea în dizgrație, a perde [!] favoarea, A cădea (în greșală), a păcătui (maĭ ales vorbind de femeĭ), A cădea în eroare, a te înșela. A cădea în uĭtare, a fi dat uĭtăriĭ. A cădea la pat, a te îmbolnăvi grav. A cădea în luptă, a muri în luptă. A cădea în ruină, a se dărama [!] încet-încet (propriŭ și fig.). A cădea în zdrențe, a se nimici bucățĭ-bucățĭ (o haĭnă). Sorțu a căzut pe dînsu, asupra luĭ, sorțu l-a ales. A cădea de acord, a te învoi. A cădea în picĭoare, a scăpa bine dintr´un pericul. A cădea tronc (V. tronc). V. impers.: cade ploaĭa, roŭa, bruma. A se cădea v. refl. A se cuveni. A fi permis: La Jidanĭ nu se cade să mănînce carne de porc. Cum se cade, corect, cinstit, cum trebuĭe să fie (moral și material): om cum se cade, haĭnă cum se cade, s´a purtat cum se cade.