Dex cașcaval

CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊ Expr. (Fam.) A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate. 2. (Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din tc. kașkaval.

CAȘCAVÁL n. Specie de brânză fină, preparată, de obicei, din lapte de oaie. /<turc. kașkaval

CAȘCAVÁL s. n. Specie de brânză fină preparată din lapte de oaie. ◊ Expr. A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate față de drepturile sau de posibilitățile sale. – Tc. kașkaval (<it.).

CAȘCAVÁL, cașcaváluri, s. n. ~ (din it. cacio cavallo [< cavallo = o anumită formă (9) folosită la producerea brânzei], dialectal cascavallo, pe filieră orientală [ngr. kaskaváli, tc. kașkaval])

cașcavál (cașcaváluri), s. n. – Brînză tipică gen șvaițer. Mr., megl. cășcăval. It. cacio cavallo, dialectal cascavallo, prin filieră orientală (ngr. ϰασϰαβάλι, tc. kașkaval, cf. Șeineanu, II, 92; Lokotsch 1115; Ronzevalle 128; Weigand, Jb, XVI, 221). Meyer, Türk. St., I, 56, s-a înșelat crezînd că termenul provenea din rom. În schimb pare a fi rom. mag. kaskavál (Edelspacher 15). Forma it. se explică pe baza lui cavallo „un anume tip de brînză” (Iordan, BF, VI, 174).

cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri

cașcavál n., pl. urĭ (turc. kaškaval, d. it. cácio, caș, și cavállo, cal, de la obiceĭu italian meridional de a pune la uscat cașcavalurile pe o prăjină legate cîte doŭă, adică „călare”; ngr. kaskaváli, bg. kaškaval. D. rom. vine ung. kaskavál). Brînză sărată tescuită în formă de disc. (Cel uscat, care se poate răzui p. macaroane, se numește grecesc, cel moale românesc). Fig. Funcțiune bine plătită, chilipir: a se vîrî în cașcaval. A te întinde la cașcaval, a te obrăznici, a-țĭ permite prea mult, a te îndesa la chilipir. V. caș și janț.

CAȘCAVAL, cașcavaluri, s.n. Sortiment de brânză românească, din pastă opărită, moale sau semitare, din lapte de vacă sau de oaie.