Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CEÁRCĂN, cearcăne, s. n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refăcut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CEÁRCĂN, cearcăne, s. n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor unui om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori, vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii. – Lat circinus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CEÁRCĂN s. v. curcubeu, halo.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cearcăn (ceárcăne), s. n.1. (Înv.) Cerc. – 2. Cerc luminos care uneori înconjoară Soarele sau Luna, halo. – 3. Cerc care înconjoară un obiect. – 4. Cerc vînăt care înconjoară uneori pleoapa înferioară. – 5. Compas de dogar. – Var. țarcăn. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. circinus „compas”, de la circināre „a rotunji” (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Pușcariu 329; Candrea-Dens., 312; REW 1942; Iordan, Dift., 116; DAR), dar fonetismul nu e clar; cf. it. cercine, fr. cerne, sp. cercén, cercenar, cu sensuri asemănătoare. Rezultatul rom. ar fi trebuit să fie *cércen, și nu se înțelege cum s-a ajuns la un c velar. Explicația lui Pușcariu (ZRPh., LVII, 263; Archiv., CLXIV, 213; Dacor., III, 396; DAR), bazată pe un lat. *circanus, este greșită, căci ridică o problemă de schimbare de accent și face abstracție de anîn (cf. Rosetti, I, 58). Byck-Graur 20 se gîndesc la un sing. analogic, reconstruit pe baza pl. *cercene, în gemenegeamăn; cu toate acestea, prezența lui c pare că ar fi trebuit să împiedice analogia (este greu de crezut, plecîndu-se de la margine, la o formă der. *margă-, oricare ar fi analogia); formele care ridică aceeași problemă, leagăn și mesteacăn, care se invocă în sprijinul acestei opinii, sînt de asemenea incerte, circinus este justă, s-ar cuveni mai curînd să se plece de la *carcinus din gr. ϰαρϰίνος care, pe lîngă „cancer”, înseamnă și „compas”, ca circinus, și provine de la ϰαρϰινόω „a curba”. Contaminarea ambelor cuvinte pare sigură (cf. circinus „herpes”, care trebuie să provină de la sensul cuvîntului gr.); și de la un rezultat rom. *carcen se poate presupune a fi o metateză de la cearcăn. Totuși, este mai probabil să fie vorba de o der. internă în rom., pornindu-se de la cerc sau de la o formă f. dispărută, *cearcă, ca în boc, boacăboacăn, pe baza unui suf. construit pe baza modelului lui zdravăn, țapăn etc. – Der. cercăni, vb. (a înconjura cu un cerc).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ceárcăn s. n., pl. ceárcăne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ceárcăn n., pl. e (d. cerc și sufixu -ăn saŭ d. lat. circinus, „compas”, pin [!] schimbare de sufix. V. încercuĭesc. Cp. cu treacăt și leagăn). Nimbu din prejuru [!] luniĭ saŭ al soareluĭ. Vinețeală pe supt [!] ochĭ. Un instrument de făcut cercurĭ de butoaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CEÁRCĂN ~e n. 1) Dungă vânătă care se formează în jurul ochilor unui om obosit sau bolnav. 2) pop. Cerc luminos din jurul unui astru sau al unei surse de lumină; țărcălan. [Sil. cear-căn] /<lat. circinus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)