CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei într-un scop comun. ♦ (Înv.) Grup de moșneni sau de răzeși care stăpâneau în comun pământ agricol, păduri etc. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale. 2. Grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o muncă în comun. 3. (Înv.) Trupă înarmată și organizată. – Slav (v. sl. četa).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CEÁTĂ s. 1. bandă, buluc, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacâm. (O ~ de copii.) 2. ceată primitivă v. hoardă. 3. v. buluc. 4. v. tabără.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CEÁTĂ s. v. cin, tagmă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ceátă (céte), s. f. – 1. Corporație, breaslă. – 2. În vechea organizare militară, trupă a unui singur nobil, a unui oraș sau a unei mănăstiri, companie, unitate. – 3. Trupă, companie, detașament. – 4. Totalitatea servilor aparținînd aceluiași stăpîn. – 5. Bandă, grup de răufăcători supuși aceluiași șef. – 6. Grupare, asociere de persoane care au caractere și interese comune. – 7. Mulțime. – Mr., megl. țeată. Sl. četa „breaslă” (Miklosich, Fremdw., 82; Lexicon, 1113; Cihac, II, 47; Meyer 446; Conev 36; DAR); cf. rus. četa „pereche”, pol. czata, mag. csata „ceartă”, rut. čáta „companie”, alb. tšetë. DAR presupune că termenul sl. a venit în contact cu un der. rom. al lat. coetus, cu care a ajuns să se confunde. – Der. cetaș, s. m. (soldat, stegar, tovarăș; ortac; șef, căpetenie); înceti, vb. (a se asocia, a se forma o companie, a egala).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ceátă f., pl. cete (vsl. bg. sîrb. četa, ceată; rus. četa, păreche [!], rut. čata, pol. czata; ung. csata, bătălie, ceată; alb. cetă. V. cetărez, cĭotcă). Mulțime de oamenĭ, trupă, bandă: ceata luĭ Bujor haĭducu. Odinioară, trupă de 1000 de soldațĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CEÁTĂ céte f. 1) Grup (mare) de oameni care urmăresc același scop. O ~ de copii. 2) (în evul mediu) Unitate militară cu efectiv redus; pâlc. [G.-D. cetei; Sil. cea-tă] /<sl. țeta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink