CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CELIBÁT n. Stare civilă a celibatarului; burlăcie. /<fr. célibat, lat. caelebatus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CELIBÁT s.n. Situație a celui necăsătorit; burlăcie. [Pl. -turi. / < fr. célibat, cf. lat. caelibatus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CELIBÁT s. n. starea civilă a celibatarului. (< fr. célibat, lat. caelibatus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Fr. célibat (lat. lit. caelibatus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CELIBÁT s. burlăcie, holteie, (înv.) necăsătorie, necăsnicie. (~ul lui n-a durat mult.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
celibát s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
celibát n., pl. e și urĭ (lat. caelibatus, d. caelebs, celibatar). Starea celuĭ necăsătorit, burlăcie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink