CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetări științifice, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetări în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. – Din cerceta + suf. -(ă)tor.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CERCETĂTÓR s., adj. 1. s. om de știință, (înv.) scrutător. (Un remarcabil ~ în domeniul ...) 2. adj. v. atent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; f. sg. și pl. cercetătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cercetătór, -oáre adj. și s. Care cercetează, explorator: cercetătoriĭ științeĭ. Iscoadă, cercetaș, soldat trimes [!] înaintea armateĭ ca să cerceteze mișcările dușmanuluĭ. – E un cuvînt maĭ potrivit de cît „cercetaș”.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CERCETĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care ține de cercetare; care cercetează; scrutător. Privire ~oare. /a cerceta + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CERCETĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană specializată în cercetări științifice; om de știință; investigator. ~ științific. /a cerceta + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink