CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Din cerca + suf. -(ă)tură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cercătúră s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cercătúră f., pl. ĭ. Fam. Încercare, probă. Vechĭ. Cercetare, urmărire. Control.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink